salvaticopiii ovid

Noutati

  • Comisia de mobilitate constituită la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, organizează ședință de repartizare în afara perioadei prevăzute în calendarul de mobilitate, pentru candidații rămași nerepartizați sau cu norma incompletă pentru anul școlar 2024-2025, pe posturi / catedre eliberate pe parcursul anului școlar din situații diverse. Repartizarea se va realiza în conformitate cu prevederile Metodologiei - cadru aprobată prin OME 6877/2023.
  • Ședința de repartizare va avea loc MIERCURI, 16.10.2024, începând cu ora 08:30, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița. Candidații vor avea asupra lor documentul de identitate sau procura notarială și documentul de identitate, pentru persoanele care îi reprezintă pe aceștia.
  • Lista se actualizează, în cazul în care mai apar situații.

Lista posturilor pentru sedinta de repartizare din data de 16.10.2024

EDUCAȚIA SCHIMBĂ VIEȚI

Data: 05 octombrie 2024

Astăzi, 5 octombrie 2024, îi sărbătorim pe cei care, prin educație, ne arată calea spre o viață mai bună!
Să ne amintim acest lucru cât mai des, să continuăm să învățăm, să fim recunoscători celor care contribuie la respectarea dreptului fundamental la EDUCAȚIE și să le mulțumim!
Mulțumim tuturor celor care contribuie zilnic la EDUCAȚIE și, astfel, schimbă în bine viețile celorlalți!
La mulți ani, oameni educabili, oameni educați și OAMENI CARE EDUCĂ!
În numele echipei Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița,
Inspector școlar general,
prof. Valentin-Irinel STANCU
  • Comisia de mobilitate constituită la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, organizează ședință de repartizare în afara perioadei prevăzute în calendarul de mobilitate, pentru candidații rămași nerepartizați sau cu norma incompletă pentru anul școlar 2024-2025, pe posturi / catedre eliberate pe parcursul anului școlar din situații diverse. Repartizarea se va realiza în conformitate cu prevederile Metodologiei - cadru aprobată prin OME 6877/2023.
  • Ședința de repartizare va avea loc JOI, 03.10.2024, începând cu ora 09:00, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița. Candidații vor avea asupra lor documentul de identitate sau procura notarială și documentul de identitate, pentru persoanele care îi reprezintă pe aceștia.
  • Lista se actualizează, în cazul în care mai apar situații.

Lista posturilor pentru sedinta de repartizare din data de 03.10.2024

  • Comisia de mobilitate constituită la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, organizează ședință de repartizare în afara perioadei prevăzute în calendarul de mobilitate, pentru candidații rămași nerepartizați sau cu norma incompletă pentru anul școlar 2024-2025, pe posturi / catedre eliberate pe parcursul anului școlar din situații diverse. Repartizarea se va realiza în conformitate cu prevederile Metodologiei - cadru aprobată prin OME 6877/2023.
  • Ședința de repartizare va avea loc LUNI, 23.09.2024, începând cu ora 10:00, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița. Candidații vor avea asupra lor documentul de identitate sau procura notarială și documentul de identitate, pentru persoanele care îi reprezintă pe aceștia.
  • Lista se actualizează, în cazul în care mai apar situații.

Lista posturilor pentru sedinta de repartizare din data de 23.09.2024f

  • Comisia de mobilitate constituită la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, organizează ședință de repartizare în afara perioadei prevăzute în calendarul de mobilitate, pentru candidații rămași nerepartizați sau cu norma incompletă pentru anul școlar 2024-2025, pe posturi / catedre eliberate pe parcursul anului școlar din situații diverse. Repartizarea se va realiza în conformitate cu prevederile Metodologiei - cadru aprobată prin OME 6877/2023.
  • Ședința de repartizare va avea loc LUNI, 16.09.2024, începând cu ora 10:00, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița. Candidații vor avea asupra lor documentul de identitate sau procura notarială și documentul de identitate, pentru persoanele care îi reprezintă pe aceștia.
  • Lista se actualizează, în cazul în care mai apar situații.

Lista posturilor pentru sedinta de repartizare din data de 16.09.2024

Mesaj început de an școlar 2024 - 2025

Data: 09 septembrie 2024

 

Dragi elevi, stimați părinți, respectați profesori și membri ai comunității,

Cu ocazia deschiderii noului an școlar 2024-2025, dorim să vă transmitem cele mai calde urări și să vă asigurăm de întregul nostru sprijin în această nouă etapă a parcursului educațional.


Dragi elevi,

Bine ați revenit alături de colegii și profesorii voștri! Bun venit celor care de azi ați devenit școlari în clasa pregătitoare sau preșcolari!

Vă încurajăm pe toți să fiți curioși, să puneți întrebări și să vă străduiți să învățați cât mai multe lucruri noi. Educația este calea spre împlinirea voastră, prin efort și determinare puteți reuși, iar noi suntem aici pentru a vă sprijini în frumoasa călătorie a învățării!


Stimați părinți,

Sprijinul și implicarea dumneavoastră sunt esențiale pentru succesul copiilor.

Avem convingerea că împreună putem contribui la crearea unui mediu educațional mai sigur și stimulativ, în care fiecare copil să se poată dezvolta armonios, în ritmul propriu.


Stimați profesori,

Rolul dumneavoastră este esențial în societate pentru formarea viitoarelor generații Vă mulțumim pentru dedicare, decență și profesionalism și vă asigurăm că eforturile dumneavoastră sunt apreciate și respectate.

Vă dorim un an școlar plin de sănătate, recunoașterea calității activității didactice și satisfacții profesionale.


Stimați membri ai comunității,

Educația este un efort comun, iar sprijinul dumneavoastră este vital pentru succesul fiecărui copil și pentru progresul întregii comunități.  

Vă mulțumim pentru implicare și susținere. Împreună, putem crea un mediu educațional de calitate, care să ofere fiecărui copil șansa de a-și atinge potențialul maxim.

 

Începem acest an școlar cu speranță și încredere, deschiși spre noi oportunități și conștienți de efortul care e necesar pentru a fi depus.

Vă dorim tuturor un an școlar bun, cu experiențe de învățare diverse, de succes, cu realizări și bucurii!

 

În numele echipei Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița,

Inspector Școlar General

Prof. Valentin-Irinel  STANCU

 

  • Comisia de mobilitate constituită la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, organizează ședință de repartizare în afara perioadei prevăzute în calendarul de mobilitate, pentru candidații rămași nerepartizați sau cu norma incompletă pentru anul școlar 2024-2025, pe posturi / catedre eliberate pe parcursul anului școlar din situații diverse. Repartizarea se va realiza în conformitate cu prevederile Metodologiei - cadru aprobată prin OME 6877/2023.
  • Ședința de repartizare va avea loc VINERI, 06.09.2024, începând cu ora 09:00, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița. Candidații vor avea asupra lor documentul de identitate sau procura notarială și documentul de identitate, pentru persoanele care îi reprezintă pe aceștia.
  • Lista se actualizează, în cazul în care mai apar situații.

Posturi disponibile :

  • INVATATOR / PRIMAR / ȘCOALA GIMNAZIALĂ RĂSCĂEȚI
  • EDUCATOARE / PRESCOLAR / ȘCOALA GIMNAZIALĂ POIANA
  • EDUCATOARE / PRESCOLAR / GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.13 TÂRGOVIȘTE
  • EDUCATOARE / PRESCOLAR / ȘCOALA GIMNAZIALĂ RÂU ALB DE JOS

 

În atenția candidaţilor care s-au înscris pentru repartizarea pe perioadă determinată, în baza rezultatelor obținute la :

  • - concursurile naționale din 2024, 2023, 2022, 2021, 2020, 2019, 2018 nerepartizați sau cu catedre incompletă
  • - concursul județean 2024
  • - testarea județeană 2024

Ședința de repartizare pe posturi didactice/catedre organizată la nivelul județului Dâmbovița, conform prevederilor Metodologiei-cadru, aprobate prin OME 6877/2023, se desfășoară după cum urmează:

  • - DATA : 3 și 4 septembrie 2024
  • - Locația de desfășurare a ședinței : Sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, Calea Domnească, nr. 127, Târgoviște

*Candidații vor avea asupra lor documentul de identitate sau procura notarială și documentul de identitate, pentru persoanele care îi reprezintă pe aceștia.

DATA

Ora orientativă de începere

DISCIPLINA / CATEGORIA DE DISCIPLINE Se repartizează cadrele didactice CONFORM PCT. 20 DIN CALENDAR (ANEXA 19), astfel :

  • a) repartizarea candidaților conform prevederilor art. 94 alin. (7) din Metodologie;
  • b) repartizarea candidaților conform prevederilor art. 96 alin. (3) din Metodologie;
  • c) repartizarea candidaților conform prevederilor art. 103 alin. (1) şi (2) din Metodologie;
  • d) ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate, conform prevederilor art. 104 alin. (1) şi (2) din Metodologie.

 

 03.09.2024

 12:00

 PUERICULTORI, EDUCATOARE, ÎNVĂȚĂTORI

 

 

 

 

 

04.09.2024

09:30

Religie Ortodoxă

Discipline Învățământ Special, Consilieri Și Logopezi CJRAE

10:00

Limbă și comunicare :

Limba Si Literatura Romana, Limba Engleza, Limba Franceză, Limba Germană, Limba Rromani Maternă, Limba Italiana

 

11:30

Științe : Matematică, Informatică/TIC, Fizică, Chimie, Biologie

13:00

Socio - umane și economice :

Istorie, Geografie, Protectia mediului, Educatie Socială, Economie, Educatie Antreprenoriala, Psihologie, Filosofie, Educatie Economico-Financiara, Discipline Economice (teoretice și IP)

 

14:00

Educatie Fizica Si Sport, Discipline Sportive, Discipline Tehnice (Teoretice și Pregătire Instruire Practică)

14:30

Arte Vizuale, Educație Muzicală, ALTE CATEGORII NEPREVĂZUTE MAI SUS

 

 

MISIUNEA ISJ DB

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmbovița este o instituţie publică, ce asigură activităţi de îndrumare, coordonare şi control la cele mai înalte standarde profesionale pentru instituţiile de educaţie şi formare profesională, cu scopul de a contribui la modernizarea și optimizarea calităţii învățământului, oferind beneficiarilor de învățare pe tot parcursul vieții, dobândirea de competențe cheie, alternative educaţionale diversificate, în școli rurale și urbane moderne, pentru consolidarea procesului și o bună incluziune socială, respectând principiul egalității de șanse și de dezvoltare a unei societăți bazate pe cunoaștere, în actualul context European.

TEL VERDE MEN: 0800801100
TEL VERDE ISJ: 0800816245
Numere de telefon pentru sesizarea neregularitatilor in timpul examenelor si concursurilor
Adresa Calea Domnească nr. 127, Targoviste, Dambovita
Telefon 0245.211.891
Fax 0245.613.723
Email isjdb@isj-db.ro
Program de lucru

De LUNI până JOI : 8:00 - 16:30

VINERI : 8:00 - 14:00
educatiepentruviitor.edu.ro – site dedicate semnalării eventualelor fapte de corupție